Cristi Borcea, în culmea fericirii! Surpriză uriașă de Paște: cum își petrece sărbătoarea fostul acționar de la Dinamo: „E important pentru noi”

Redactor:
Răzvan Bucur
Cristi Borcea, în culmea fericirii! Surpriză uriașă de Paște: cum își petrece sărbătoarea fostul acționar de la Dinamo: „E important pentru noi”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, este foarte fericit în aceste zile! El petrece Paștele în familie, alături de soția sa și unii dintre cei nouă copii ai săi. Valentina Pelinel este cea care a făcut anunțul.

Valentina Pelinel a lăsat să se înţeleagă că la masa de Paşte ar putea veni şi unii dintre copiii din căsătoriile anterioare ale soţului său. Nu de puţine ori, Cristi Borcea a spus că este în culmea fericirii când îşi vede copiii alături.

Cristi Borcea, în culmea fericirii! Surpriză uriașă de Paște: cum își petrece sărbătoarea fostul acționar de la Dinamo

„Ca în fiecare an, Crăciunul și Paștele le petrecem alături de familia extinsă și de prieteni. Anul trecut, totul a fost resimțit diferit, sub amenințarea pandemiei.

Acum, chiar dacă distanțarea socială ne împiedică din nou să ne reunim așa cum ne-am dori, vom păstra tradiția de masă de Paște alături de copii și familie.

E important pentru noi ca ei să înțeleagă adevărata semnificație a sărbătorii și motivul pentru care oamenii se regăsesc în aceste momente”, a spus Valentina Pelinel pentru Ciao. Pelinel şi Borcea au împreună 3 copii.

Valentin Pelinel a vorbit şi despre relaţia pe care o are cu soţul său şi a dat detalii din intimitatea familiei.

„Relațiile în sine presupun disponibilitatea ambilor parteneri, să fie deschiși, să-și respecte limitele, să comunice empatic, să se cunoască, să-și satisfacă nevoile și dorințele, să aibă spațiu intim.

Nu e ușor, dacă îți dorești o relație autentică, și nu una superficială. Cristi este alegerea mea și este partenerul meu. Suntem soți, iubiți, prieteni, parteneri. Cu asta am spus totul”, a mai spus Valentina Pelinel.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×